| Creatie Publicitara |
| Signalistica |
| Tiparituri |
| Promotionale |
| Tehnologie |
| Publicitate |
| Software |
| Panouri Publicitare |
Litere si semne volumetrice construiteLiterele volumetrice construite sunt realizate din materiale plastice, cu diferite texturi şi proprietăţi. Proprietăţile materialelor plastice din care sunt confecţionate au directă influenţă asupra celei mai importante trasaturi: iluminarea acestora. Materialele pot fi opace sau translucide. O litera volumetrică confecţionată în întregime din material translucid (plexic), material cu o textură lucioasă, luminează uniform pe toată suprafaţa, atât faţă cât şi lateral, în culoarea plexicului folosit, sau a foliei translucide aplicate. O literă volumetrică a cărei volumetrie (lateral) este confecţionată din material opac (komatex) iar faţa acesteia din material translucid (plexic), oferă un efect special de iluminare, prin faptul că doar faţa acesteia iluminează în culoarea plexicului sau a foliei translucide ce a fost aplicată. Pentru litere volumetrice construite în întregime din material opac (komatex), există soluţia iluminării în halou, unde din interiorul literei se emite lumină pe suportul unde acestea sun poziţionate (corpul clădirii, panou etc), având un efect deosebit. În cazul în care se doreşte se poate opta pentru ca literele volumetrice să fie neiluminate. |